Tragedia care ne-a mantuit - De la Anna la Caiafa, la Irod, la Pilat, pe Golgota. Mantuitorul a fost judecat de sinedriul iudeilor sub acuzatii religioase, si de Pilat din Pont sub acuzatii politice. Fiul lui Dumnezeu a fost rastignit de fiii oamenilor. Dupa ce este prins, Iisus este dus la Anna, un fost arhiereu, apoi la Caiafa, arhiereul in De la Ana la Caiafa cu Wizz Air. Pentru că peste câteva săptămâni urmează să reintre în atenția publicului evenimentul biblic ce are legătură cu titlul, dar și pentru că în urmă cu câteva zile s-au împlinit 3 luni de când un om suferă fizic pentru incompetența și nepăsarea altora, următoarele rânduri sunt menite a ne face să conștientizăm importanța asumării Hristos înaintea lui Caiafa, de Matthias Stom. Iosif, fiul lui Caiafa, ( Ebraică יוסף בַּר קַיָּפָא sau Yosef Bar Kayafa ), [1], cunoscut mai bine sub numele de Caiafa ( greacă Καϊάφας) a fost Mare preot al Sinedriului între anii 18-37 d.Hr. Destituit de romani în anul 37 d.Hr., împreună cu procuratorul Pilat din Pont. Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a făcut publică dorința partidului său de a depune o moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor, Adrian Câciu. Liderul USR a mai susținut că oficialul din Guvern este printre cei mai slabi politicieni al Executivului format de PSD, PNL și UDMR. „Depunem moţiune împotriva domnului Câciu. Îl chemăm în Parlament. Asta nu înseamnă însă că înțelegi sursa unor formulări precum "a fi purtat de la Ana la Caiafa." În momentul în care vrei să povestești cuiva că ai fost plimbat aiurea dintr-o parte în alta pentru a rezolva o situație, de cele mai multe ori cu un deznodământ negativ, este foarte probabil să folosești formularea "ai fost purtat de la Ana la Caiafa". la prep. indică: 1. o aflare undeva: la mine, la școală, la prânz; 2. o direcțiune spre: plec la Paris; 3. momentul timpului: la cinci ore, la anul; 4. cazul dativ: dați fân la cai. [Lat ILLAC]. sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) adăugată de blaurb. acțiuni 2) la, infinitivu d. laŭ. sursa: Scriban (1939) adăugată de LauraGellner acțiuni J75o0cl. la prep. indică: 1. o aflare undeva: la mine, la școală, la prânz; 2. o direcțiune spre: plec la Paris; 3. momentul timpului: la cinci ore, la anul; 4. cazul dativ: dați fân la cai. [Lat ILLAC]. sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) adăugată de blaurb. acțiuni 2) la, infinitivu d. laŭ. sursa: Scriban (1939) adăugată de LauraGellner acțiuni Isus este dus la Ana, apoi la Caiafa. MATEI 26:57-68 MARCU 14:53-65 LUCA 22:54, 63-65 IOAN 18:13, 14, 19-24. ISUS ESTE DUS LA ANA, UN FOST MARE PREOT. UN PROCES ILEGAL ÎNAINTEA SANHEDRINULUI. După ce este legat ca un răufăcător, Isus este dus la Ana, care a fost mare preot când el, pe atunci doar un copil, i-a uimit pe învăţători în Relatam în ziarul nostru de marţi dramaticul accident al violonistului Şerban Lupu. Citind despre gravele consecinţe pe care acesta le poate avea asupra biografiei artistice a reputatului Asta nu înseamnă însă că înțelegi sursa unor formulări precum "a fi purtat de la Ana la Caiafa." În momentul în care vrei să povestești cuiva că ai fost plimbat aiurea dintr-o parte în alta pentru a rezolva o situație, de cele mai multe ori cu un deznodământ negativ, este foarte probabil să folosești formularea "ai fost purtat de la Ana la Caiafa". CAIÁFĂ ~e f. Persoană fățarnică. A trimite (pe cineva) de la Ana la Caiafa a purta cu vorba. [Sil. ca-ia-] /Din Caiafa n. pr. sursa: NODEX (2002) adăugată de siveco acțiuni ANA (ANNA), mare preot iudeu. Potrivit „Evangheliei", Iisus Hristos a fost trimis la judecată, întîi în fața lui, apoi în fața ginerelui său Caiafa, care îi luase locul.

de la ana la caiafa